LABORATOR UZINAL AUTOMONITORIZARE


   În vederea automonitorizării, atât din punct de vedere organoleptic (aspect, consistenţă, gust, miros), cât şi din punct de vedere chimic (grăsime, substanţă uscată negrasă, aciditate, substanţe proteice) şi microbiologic (germeni patogeni, bacterii coliforme, număr total de germeni), în cadrul societăţii există un laborator uzinal care deserveşte atât Fabrica de procesare a laptelui, cât şi Abatorul unităţii.
   În cadrul laboratorului, furajele necesare pentru hrana animalelor, materia primă supusă procesării în cadrul celor două unităţi, apa utilizată în procesele tehnologice de producţie şi produsele finite, înainte de a ajunge pe masa consumatorilor, sunt atent analizate zilnic, în cadrul unui program strategic de siguranţă a alimentelor.
   Atât fabrica de lapte cât şi abatatorul sunt unităţi certificate din punct de vedere al respectării cerinţelor impuse prin Sistemul de Management al Calităţii şi Siguranţei Alimentare, conform standardelor SR EN ISO 9001: 2008 şi SR EN ISO 22 000: 2005 (HCCP).


     

Designed by: Copyright©CAI Curtici 2012